11.1 C
Chișinău
AcasăOpiniiNu confundați nostalgiile cu amintirile

Nu confundați nostalgiile cu amintirile

Bucea și Irpin, Mariupol și Bahmut sunt expresiile patologice ale unor nostalgii ale unui psihopat, care vrea să readucă trecutul în timpurile noastre, vrea să impună lumea (care a evoluat între timp!) să trăiască după legile învechite ale unui trecut obscur. Din nefericire, comunismul nu a trecut prin aceeași condamnare-purificare ca și nazismul, iar din acest motiv el mai produce victime.

Am fost la înregistrarea unei emisiuni televizate cu tema antinostalgiilor. Am răspuns cuminte la întrebările puse sau am intervenit obraznic în vorbele altuia, se vor dumeri producătorii emisiunii ce să facă cu opiniile noastre improvizate, niciodată esențiale, niciodată spuse până la capăt, din criză de timp. Dar altceva mă puse în gardă. Cu toate că am crezut-o consumată, mi-am dat seama că tema nostalgiei după trecutul nu foarte îndepărtat mai persistă. Adevărul e că niște dulci amintiri și sentimente firești pot să dezlănțuie, simplu, nu doar nostalgii, ci și frustrări, crispări, resentimente, îngânate (urlate!) pe struna, vibrândă la orice atingere, a mitului paradisului pierdut.

Dar tot adevărat e că nostalgiile sunt nu doar firești, naturale, ci și alimentate direcționat. Propaganda posttotalitară are un post (nu un program, ci un post întreg!) de televiziune care chiar așa se intitulează: „Nostalgia”, care rumegă la nesfârșit, pe principiul picăturii chinezești, emisiunile televiziunii sovietice. Țin minte cum, așteptând, în holul unui hotel din Chișinău, să coboare niște invitați la un simposion, priveam, împreună cu Tudorel Urian, scriitorul de la București, televizorul care tocmai era pe undele „Nostalgiei”. Fără niciun fel de emoții (și comentarii în plus), postul TV rusesc arăta o paradă militară de la o sărbătoare sovietică. Era incredibil, era șocant! Tudorel se mira că așa ceva în general există, că e arătat la un post de televiziune și că lumea privește tâmpenia asta! Credea(m) că azi numai în Coreea de Nord se mai poate vedea acest gen de manifestări (dar și acolo, mai mult de obligație/ de frică!).

Care e strategia manipulărilor și speculărilor pe coardele nostalgice? Iată un exemplu: retransmiterea unor emisiuni informative din era comunismului. Toate ridicole până la absurd, dar mizând pe omul care nu prea analizează: „știrile” sunt „pozitive”, irelevante, pleonastice (cu excepția celor despre catastrofele din țările „capitaliste”): muncoitorii muncesc, constructorii construiesc. Bineînțeles că nu se spune nimic despre omul care (dacă nu e demnitar de partid) toată viața își așteaptă rândul la apartament, găzduit de cămine sau bărăci și alte „locuințe comunale”; nu erau arătate polițele goale ale magazinelor alimentare (care este efectul muncii eroice dacă rafturile sunt goalre sau pline de surogaturi?), nici rândurile enorme: la pâine, lactate, legume, salam, vodcă; nu sunt arătați disidenții, făcând pușcărie sau nevoiți să emigreze pentru că regimul nu accepta alte opinii; în fine, nu era arătat rolul de măciucă al URSS-ului pentru toate „țările-prietene”(sic!), care abia de așteptau să cadă regimul de la Kremlin, evadând din „lagărul socialist” și intrând, întru salvare, sub umbrela NATO.

O altă formă de manipulare e căutarea unor modele agreabile ale trecutului. Doar că aceste modele au ajuns pe ecranele TV abia spre sfârșitul vieții imperiului, odată cu perestroika și cu dezghețul, iar marii oameni de cultură, recunoscuți în toată lumea, și-au creat opera nu grație regimului, ci în pofida piedicilor, înfruntându-le, sacrificându-se. Ei au fost oponenții regimului, ca să nu mai vorbim de cei care au emigrat ca să-și salveze ființa și creația. Cum poți să fii nostalgic după un regim care își devora fără milă personalitățile și talentele?

Nostalgiile pot fi comparate cu dorința de a revizita locuri provocatoare de amintiri, aici nu există nicio problemă. Nostalgiile ar putea să însemne vise nedestăinuite sau amintiri depănate nepoților și convivilor, martori ai tinereții voastre – din nou, nicio problemă. Nostalgiile ar putea însemna, pentru unii, refugiul într-o societate arhaică, partiarhală, la nu știu care capăt al lumii (aici ideea paradisului pierdut e cea mai pregnant manifestată). Nostalgiile se pot manifesta în păstrarea obiceiurilor și tradițiilor. Pericolul (și e pericol mare!) e în încercarea de a întoarce trecutul, punându-l în cârcă semenilor, contemporanilor. Este versiunea revanșardă, aducătoare de războaie și conflicte interminabile.

Este cazul agresiunii ruse în țara vecină, condamnată de toată lumea civilizată. Revanșardul este nostalgicul cel mai determinat: el nu își transformă nostalgiile în memorii, ci sucește gâtul realitatății, o macină și o dezmembrează, plămădind, din ruinele ei, coșmaruri nostalgice. Iată de ce lumea privește cu condescendență la nostalgicii cuminți și, în același timp, se îngrozește de poftele patologice ale nostalgicilor revanșarzi.

Nu confundați nostalgiile cu amintirile… și, întru prevenirea tragediilor, nu fiți nostalgici. Oricât de frumoase amintiri veți fi avut, trecutul nu trebuie să fie și nici nu poate fi reîntors.

Viitorul rămâne, întotdeauna, mai tentant.

Mircea V. Ciobanu

Din aceeaşi categorie

Igor Boţan: Inițiativa de organizarea referendumului pro-UE este un pas în întâmpinarea opoziției

Inițiativa anunțată de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, de...

Politolog german combate propaganda rusă despre o nouă împărțire a lumii

Politologul german de origine română Anneli Ute Gabanyi combate...

Igor Boțan afirmă că procesul de integrare europeană oferă țării o perspectivă clară de dezvoltare

Integrarea europeană ar putea ajuta țara să scape de...

Igor Boțan: Republica Moldova obține beneficii substanțiale în urma Summitului Comunității Politice Europene

Republica Moldova se bucură de numeroase beneficii ca rezultat...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.