Ne bucurăm pentru victorie, pentru confirmarea respectului oficial față de Limba Română.
Totuși este foarte important ca în spațiul public, în mass-media și la academie, victoria să nu fie prezentată ca ceva întâmplător sau ordinar. E necesar ca drumul parcurs de Limba Română în Basarabia, după 23 august 1944, să fie văzut ca un tot întreg și nu fragmentat, fiindcă doar astfel o să apară posibilitatea să înțelegem adevărul și drama pentru supraviețuire a românilor basarabeni și lupta lor neîntreruptă pentru păstrarea ființei naționale și pentru reîntregirea neamului românesc.
De ce este foarte important să vedem tot drumul și nu doar bucăți sau segmente separate? Fiindcă Limba Română a reprezentat în anii de ocupație rusească și va reprezenta mereu același fluviu uriaș, alimentat continuu de milioane de izvoare (vorbitori), care conferă identitatea românească populației și întregului teritoriu național de la Est de Prut. Atacurile programate, perfide și furibunde ale Rusiei imperiale, timp de două veacuri, asupra Limbii Române se făceau din înțelegerea deplină că dacă această Cetate este cucerită, Basarabia cade și devine rusească pentru totdeauna.
După 16 mai 1812 și 23 august 1944, fiecare vorbitor de Limbă Română, conștient sau inconștient, a făcut parte din apărătorii Cetății și a perpetuat rădăcinile seculare și sufletul românesc în teritoriile ocupate. În perioada opresiunii țariste a existat o luptă reală, nu imaginară, pentru păstrarea și perpetuarea Limbii Române, iar în timpul ocupației sovietice, dincolo de represiuni, teroare și interdicții, atestăm o contribuție substanțială a intelectualității românești la evoluția, dezvoltarea și dăinuirea limbii literare, sincronizată cu normele fonetice, morfologice, lexicale și gramaticale din Țară.
În stânga Prutului găsim suficiente texte antologice ale poeților, scriitorilor și publiciștilor, care se înscriu cu demnitate în circuitul de valori naționale și în marea operă a creatorilor Limbii Române moderne. Cine se tot împiedică de Basarabia, ar trebui să-și vindece auzul și să-și ciulească urechile, să asculte că și în timpurile cele mai cumplite, în stânga Prutului, în închisoarea rusească, răsunau cântece de dor și jale în „limba vechilor cazanii,/ Care o plâng și care o cântă/ Pe la vatra lor țăranii.”
Să ne deprindem ca neam și societate să prețuim victoriile noastre, oricât de mici le-ar părea unora care nu au luptat pentru ele. Să învățăm împreună semnificația cuvintelor „contribuție, demnitate și recunoștință” și să le punem la temelia gândirii individuale și colective, a stilului de viață în comunitate. Să nu permitem dodo-vor-șoriștilor și piticilor îngâmfați să întineze simbolurile sfinte ale unui popor întreg, fiindcă Limba Română întrunește deopotrivă Cuvântul divin și matern, Altarul și Unitatea tuturor generațiilor, perpetuarea și veșnicia neamului românesc. Să ne bucurăm împreună de fiecare victorie comună și să încurajăm fratele de alături să facă și el un pas spre reîntregirea Țării.
Să nu ne oprim locului, fiindcă avem de făcut drum lung până vom arbora Tricolorul deasupra frontierelor artificiale, unindu-ne „în cuget și simțiri”. Să recuperăm operele și numele marilor înaintași basarabeni, care și-au jertfit viața pentru unitatea națională și libertate. Să nu tremurăm în fața istoriei noastre împovărată de mari nedreptăți de suferințe. Să găsim filele de glorie, de supraviețuire eroică, de înălțare și să ne însuflețim din ele la fapte frumoase. Cea mai încărcată de lumină, înțelepciune, curaj și demnitate pentru cei născuți în stânga Prutului a fost, este și va fi Ziua de 27 martie, zi în care „Sfatul Țării” de la Chișinău a făcut dreptate Basarabiei românești și a pornit procesul de unificare și întregire a națiunii.
Indiferent de crizele frecvente de isterie și delirium tremens ale lui Medvedev și Zaharova, Parlamentul de la Chișinău are misiunea istorică să valorifice la maximum îndepărtarea de Rusia imperială și să promoveze interesele naționale. În acest context favorabil, repet propunerea pe care am mai adresat-o legislativului: oficializați ca sărbătoare națională Ziua de 27 martie! O să faceți un Act de reparație și de mare dreptate istorică nouă, bunicilor, părinților noștri și unei generații întregi, care a fost prigonită de la baștină, terorizată, ucisă în beciurile NKVD și în Gulaguri, deportată de pe pământurile natale și fugărită în exil. Suntem și sunteți os din osul acelei generații, care așteaptă în cimitire să le aducem dreptatea și … recunoștința.
Ridicați-vă prin vot la înălțimea Zilei de 27 martie!
Alecu Reniță
În foto: „Sfatul Țării”, Parlamentul de la Chișinău, care a făcut dreptate Basarabiei și a votat Unirea cu Patria-Mamă – ROMÂNIA!
