Ziua Europei a fost sărbătorită într-un mod special la Centrul educațional ReCreativ din Căușeni. Acest loc, care a devenit o casă pentru copiii refugiați din Ucraina și pentru cei din oraș, s-a transformat într-un spațiu intercultural în care copiii au învățat despre țările membre ale Uniunii Europene, tradițiile și obiceiurile acestora, limba vorbită și bucatele tradiționale.
Sub îndrumarea profesorilor, copiii au desenat drapelele celor 27 de state ale Uniunii Europene și au prezentat în fața publicului propriile lor creații. Atât copiii din Moldova, cât și cei din Ucraina, își doresc să viziteze țările europene și să vadă țările lor de origine devenind parte a marii familii europene.
La Centrul educațional ReCreativ din Căușeni, cei 50 de copii refugiați din Ucraina și din comunitatea locală își petrec timpul într-un mod plăcut. De la începutul lunii mai, aceștia sunt implicați în activități distractive cu tema Zilelor Europei, prin care descoperă multe lucruri despre Europa și se familiarizează cu tradițiile altor țări.
Copiii declară că se simt minunat în acest centru și vin aici în fiecare zi. Cadrele didactice din Republica Moldova și Ucraina planifică fiecare activitate în conformitate cu o curriculă internațională. Pentru activitățile dedicate Zilelor Europei, au fost alese jocuri și concursuri specifice.
Profesorii subliniază importanța activităților interactive în educarea copiilor încă de la o vârstă fragedă. Centrul educațional ReCreativ din Căușeni a fost inaugurat în noiembrie 2022, în cadrul proiectului pilot „Încurajăm copiii prin cunoștințe și abilități sociale”, implementat de People in Need Moldova.