Republica Moldova beneficiază deja de pe urma obținerii statutului de țară candidat la Uniunea Europeană, având posibilitatea de a se folosi de unele programe la care au acces doar statele membre UE. Despre oportunități și limitări în drumul Moldovei către UE a vorbit ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, în cadrul unei întruniri online la care au participat mai mulți jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor de presă din Republica Moldova, dar și comunicatori , transmite IPN.
Ambasadorul a menționat că oportunitățile vin la pachet cu multe responsabilități. „A existat uneori această tendință că de fiecare dată când ceva este greu de făcut să arăți către UE, că astfel a cerut. De exemplu, e adevărat că UE a cerut ridicarea standardelor de calitate pentru carnea de pasăre ca aceasta să fie exportată pe piața europeană, dar asta înseamnă că și populația din Republica Moldova o poate consuma în siguranță”, a declarat diplomatul.
După obținerea statutului de țară candidat, Republica Moldova a făcut tranziția de la o perioadă de aspirații către partea cu aspecte tehnice. „Cu cât țara va avansa pe calea sa de aderare, lucrurile vor devenim și mai tehnice. De fiecare dată când sunt întrebat de referendumul privind aderarea la UE, eu întotdeauna sprijin acest demers, dar e nevoie de rezolvat toate aspectele tehnice. Oficialii înțeleg că trebuie să comunice în engleză. De la un an la altul va deveni o politică internă a dvs., cred că acesta este un alt aspect de avut în vedere”, spune Janis Mazeiks.
Ambasadorul UE la Chișinău a menționat faptul că Republica Moldova a făcut pași importanți, cum ar fi scăderea nivelului de dependență față de Federația Rusă pe piața energetică și piața de desfacere pentru mărfuri. „Nu mai depindeți de gazul rusesc. Dacă mai există o dependență de Rusia, aceasta este doar în mintea oamenilor”, spune diplomatul.
Republica Moldova este afectată de războiul din Ucraina, dar este important să avanseze pe drumul către UE. „În octombrie se va publica raportul de progres și pentru prima dată veți putea vedea evaluarea făcută de UE pe diferite aspecte. Evaluarea se va face în octombrie, după care va deveni un proces gradual, care se va face periodic. Cred că un lucru care nu-i lipsește Moldovei este ambiția și mi se pare important că vedem din partea Guvernului și președintelui un angajament puternic pe calea aderării. Uneori încercăm să-i domolim pe interlocutorii din Moldova pentru a nu fi foarte ambițioși. Pentru noi nu este important doar ca lucrurile să fie făcute, dar să fie făcute bine. Să treacă ceva timp, să se vadă impactul. Pentru că pe unele aspecte nu va mai exista o a doua șansă, de exemplu reforma justiției, ea nu poate fi făcută o dată la doi – trei ani”, spune ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks.
Ce ține de limitări în drumul spre aderare, ambasadorul menționează că majoritatea sunt de natură internă. „Eu aș îndemna țara să nu încerce să facă lucrurile prea repede. Noi nu vorbim de un plan pe termen scurt, dar de un maraton cu bătaie lungă. Acest proces va depăși mandatul unui guvern sau a unui parlament și aici apare rolul important al cetățenilor. Acesta nu e un proces care ar trebui să vizeze doar un partid. Trebuie să existe sprijin la nivelul populației, dar în același timp să existe și un impuls dat populației. Dacă cetățenii exprimă destul de clar că își văd viitorul în UE, atunci acest lucru va fi reflectat și de partidele politice. Singurul factor extern este că procesul aici ține de Comisia Europeană, dar este și în mâinile statelor membre. Următorul pas este că vom începe negocierile și cu statele membre. Acum există un sprijin puternic în statele membre. Este important ca această atitudine pozitivă să se păstreze în următorii ani, pentru că de altfel ar putea fi una din limitări”, a concluzionat ambasadorul.
Seminarul cu tema: „Republica Moldova – stat candidat la Uniunea Europeană” a fost organizat de Centrul Român de Politici Europene. Evenimentul face parte din proiectul „Explaining Moldova’s candidate status: providing a monitoring and public debate platform for the pre-accession assistance”, finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation of German Marshall Foundation.