Circa 20 mii de persoane atât din Republica Moldova, cât și turiști străini au vizitat expoziția „Trenul Durerii”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale, pe parcursul lunii iulie. Cea de-a doua ediție a expoziției a marcat 75 de ani de la cea mai mare operațiune de deportări staliniste, transmite Moldpres.
Potrivit Direcției comunicare a Guvernului, expoziția a cuprins două vagoane în care vizitatorii au putut vedea obiecte, fotografii și cărți ce ilustrează experiența oamenilor deportați, dar și au putut accesa, în premieră, conținut digital.
Astfel, în cadrul expoziției, au fost prezentate mărturiile a 27 de deportați, animațiile „Țigănești – Kurgan – Țigănești, povestea lui Vasile Vieru” și „Mâța fără nume”, de Ghenadie Popescu, precum și cărțile audio „Stalin mi-a furat copilăria”, de Boris Vasiliev, și „Copii în cătușele Siberiei”, de Spiridon Vangheli, în lectura lui Andrei Sochircă. De asemenea, au avut loc două proiecții în aer liber ale filmului „Siberia din oase”, în regia Leontinei Vatamanu.
Vizitatorii au beneficiat de asistența ghizilor istorici, care i-au ajutat să înțeleagă mai bine ororile prin care au trecut deportații.
În organizarea evenimentului au fost implicate mai multe autorități publice, parteneri externi, publicații media, dar și persoane fizice care au contribuit la colectarea exponatelor. Este vorba despre întreprinderea de stat Calea Ferată a Moldovei, Agenția Națională a Arhivelor, Biblioteca Națională, Muzeul de Istorie Militară, Galeria colecțiilor Petru Costin a Consiliului raional Ialoveni. Totodată, au oferit suport Proiectul Tehnologiile viitorului (USAID), Moldova Concert, studiourile Impact și OWH, Nicolae Chicu, Pavel Bălan și familia Vangheli, Ana-Maria Dumbrăveanu. De asemenea, au furnizat materiale din arhivele lor TVR Moldova și Ziarul de Gardă.
În urma deportărilor staliniste din 6-9 iulie 1949, au suferit 36 de mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3071 de camioane și 1736 de vagoane.