2.2 C
Chișinău
AcasăActualCirca 66% dintre moldoveni sprijină aderarea la Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj...

Circa 66% dintre moldoveni sprijină aderarea la Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj recent

Conform unui sondaj realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene în colaborare cu CBS-AXA, aproximativ 66% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană la referendumul din 20 octombrie, în timp ce 34% ar vota împotrivă.

Uniunea Europeană este văzută ca principalul partener de dezvoltare de către 53,9% dintre respondenți. Rusia este considerată principalul partener de dezvoltare de 21% dintre respondenți, urmată îndeaproape de Statele Unite ale Americii, menționate de 20,9% dintre participanții la sondaj.

În cadrul scrutinului prezidențial, Maia Sandu este politicianul cu cele mai mari șanse de a câștiga, având susținerea a 39,3% din respondenții deciși. Igor Dodon se situează pe locul al doilea cu 16,9%, urmat de Renato Usatîi cu peste 8%.

Sondajul a fost realizat în perioada 28 iunie – 18 iulie, folosind metoda interviului față în față, pe un eșantion reprezentativ de 1119 persoane cu vârsta de 18 ani și peste. Marja de eroare este de +/- 2,9%.

Din aceeaşi categorie

59 de companii din Republica Moldova vor beneficia de granturi în valoare de 25 milioane de lei

Un număr de 59 de companii din Republica Moldova...

Circa 150 de mii de familii vor primi vouchere pentru procurarea electrocasnicelor eficiente energetic

Aproximativ 150 de mii de familii vulnerabile din întreaga...

Moldova și Spania simplifică recunoașterea permiselor de conducere

Începând de astăzi, cetățenii moldoveni cu reședința în Spania...

Partidele politice se pot înregistra din 21 august în calitate de participanți la referendumul privind aderarea la UE

Partidele politice și blocurile electorale se pot înregistra din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.