-0 C
Chișinău
AcasăActualBelgia a deschis ambasadă la Chișinău

Belgia a deschis ambasadă la Chișinău

Edificiul a fost inaugurat astăzi cu participarea șefului diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, și a ministrului afacerilor externe, europene, comerțului exterior și al instituțiilor federale culturale al Regatului Belgiei, Hadja Lahbib.

Cei doi oficiali au susținut o conferință de presă în care au anunțat că noua ambasadă va facilita relațiile comerciale dintre cele două țări și va fortifica relațiile bilaterale.

„Avem o relație mai apropiată ca niciodată dintre Republica Moldova și Belgia și vrem să contribuim la fortificarea acesteia. Ne dorim să avem relații bune cu toate statele membre ale Uniunii Europene și prezența Belgiei la Chișinău ne va permite să avansăm în acest domeniu. Astăzi am abordat subiecte esențiale legate de relațiile noastre bilaterale și în primul rând am discutat aspirațiile europene și procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Beneficiem de sprijinul și angajamentul Belgiei, dar și de determinarea doamnei ministru de a ajuta Republica Moldova. Am prezentat în linii mari informații despre etapa la care se află Republica Moldova în procesul de îndeplinire a recomandărilor Comisiei Europene”, a spus Popescu.

Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că țara noastră mizează pe ajutorul Belgiei în procesul de aderare, cu atât mai mult că acest stat va prelua conducerea UE.

Ministrul afacerilor externe, europene, comerțului exterior și al instituțiilor federale culturale al Regatului Belgiei, Hadja Lahbib, a menționat că în calitate de viitoare Președintă a UE, Belgia va rămâne pe deplin implicată în susținerea parcursului european al Moldovei. Ea a felicitat autoritățile pentru curajul cu care fac față provocărilor generate de războiul din Ucraina și le-a asigurat de susținere în acest proces.

Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei au fost stabilite în martie 1992.

Din aceeaşi categorie

59 de companii din Republica Moldova vor beneficia de granturi în valoare de 25 milioane de lei

Un număr de 59 de companii din Republica Moldova...

Circa 150 de mii de familii vor primi vouchere pentru procurarea electrocasnicelor eficiente energetic

Aproximativ 150 de mii de familii vulnerabile din întreaga...

Moldova și Spania simplifică recunoașterea permiselor de conducere

Începând de astăzi, cetățenii moldoveni cu reședința în Spania...

Partidele politice se pot înregistra din 21 august în calitate de participanți la referendumul privind aderarea la UE

Partidele politice și blocurile electorale se pot înregistra din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.