2.7 C
Chișinău
AcasăActualPrecizările Curții Constituționale privind panglica „Sf. Gheorghe”

Precizările Curții Constituționale privind panglica „Sf. Gheorghe”

Curtea Constituțională precizează că prin hotărârea sa de marți nu a „repus în drepturi” și nu a „legalizat” purtarea panglicii negru-oranj și a altor simboluri reglementate de legile contestate, astfel cum se propagă în spațiul public. Curtea a decis că sancționarea utilizării acestor simboluri este constituțională. Totuși, pentru a sancționa o persoană trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității, transmite IPN.

Curtea Constituțională își exprimă regretul cu privire la atacurile la care este supusă din cauza pronunțării hotărârii din 11 aprilie 2023 și speculațiile care sunt aduse în legătură cu această hotărâre. „Atunci când verifică constituționalitatea unor legi care instituie ingerințe în exercițiul unor drepturi fundamentale, Curtea pune la bază nu doar prevederile Constituției și jurisprudența, dar și jurisprudența Curții Europene. Curtea nu poate decide cauzele în care sunt puse în discuție drepturile fundamentale bazându-se pe sentimentele populare”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit Curții, articolul din Codul Contravențional care sancționează utilizarea simbolurilor în discuție nu stabilește dacă utilizarea acestora trebuie să urmărească vreun scop pentru a fi sancționate. Nu poate fi dedusă nici obligația instanțelor de judecată de a analiza contextul în care au fost comise faptele sancționate de acest articol.

Legea privind contracararea activității extremiste stabilește doar o listă exhaustivă de excepții de la sancționarea contravențională. De exemplu, în această listă nu este prevăzută situația unei persoane care utilizează simbolurile interzise pentru a protesta, nu pentru a glorifica războiul și crimele de război.

Curtea a decis că agenții statului trebuie să verifice contextul în care a fost utilizat un simbol și să constate scopul urmărit de persoana vizată, pentru că nu în toate cazurile sancționarea pentru utilizarea unui simbol urmărește realizarea vreunui scop legitim. Odată constatată urmărirea unui scop legitim pentru aplicarea sancțiunii, instanțele de judecată trebuie să aplice o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei.

De asemenea, Curtea a efectuat o analiză de drept comparat a legilor adoptate recent de unele state cu privire la interzicerea utilizării unor simboluri care ar putea fi asociate cu invazia Federației Ruse în Ucraina. Curtea a constatat că în majoritatea statelor care au interzis aceste simboluri, inclusiv în Ucraina, legea reclamă constatarea unui scop, de exemplu utilizarea simbolului în contextul justificării agresiunii armate împotriva Ucrainei sau a altor ostilități.

Curtea mai subliniază că legislatorul nu este împiedicat să aplice liniile directorii ale acestei hotărâri și să adopte alte reglementări clare, coerente și care oferă posibilitatea analizării circumstanțelor particulare ale fiecărui caz atunci când sunt interzise simbolurile asociate cu invazia din Ucraina sau când o persoană este sancționată pentru utilizarea lor.

Din aceeaşi categorie

59 de companii din Republica Moldova vor beneficia de granturi în valoare de 25 milioane de lei

Un număr de 59 de companii din Republica Moldova...

Circa 150 de mii de familii vor primi vouchere pentru procurarea electrocasnicelor eficiente energetic

Aproximativ 150 de mii de familii vulnerabile din întreaga...

Moldova și Spania simplifică recunoașterea permiselor de conducere

Începând de astăzi, cetățenii moldoveni cu reședința în Spania...

Partidele politice se pot înregistra din 21 august în calitate de participanți la referendumul privind aderarea la UE

Partidele politice și blocurile electorale se pot înregistra din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.