Numărul companiilor din republica Moldova care exportă în Uniunea Europeană se află într-o continuă creștere, de la 1375 în 2018, la 1825 în 2023. Astfel, UE rămâne principalul nostru partener comercial și investitor. Datele au fost prezentate de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, transmite Moldpres.
„Numărul companiilor moldovenești care exportă în UE se află într-o continuă creștere. De la 1375 în 2018, la 1825 în 2023. O creștere stabilă an de an. O cifră la care țin mult”, a scris Dumitru Alaiba.
Astfel, UE rămâne a fi principalul nostru partener comercial și investitor. În prezent, peste 65% din exporturile noastre ajung în UE, iar peste 80% din investițiile străine directe în economie vin tot din UE.
„Acesta e doar începutul. Noi și noi oportunități și succese ne așteaptă pe drumul nostru european. Rămân convins – antreprenorii sunt marii câștigători ai integrării europene”, a menționat oficialul.
Potrivit oficialului, în anul 2023, 76% din companiile exportatoare din Republica Moldova au ales piața UE, caracterizată ca fiind „o piață stabilă, previzibilă și prosperă”. „Sunt sigur că aceste cifre vor crește și mai mult odată ce ne apropiem de statutul de țară membră a Uniunii Europene”, a afirmat vicepremierul.