26.6 C
Chișinău
AcasăActualAgenda de integrare europeană a fost discutată de președintele Parlamentului, Igor Grosu,...

Agenda de integrare europeană a fost discutată de președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu o delegație de deputați lituanieni

Agenda de integrare europeană a fost discutată de președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu delegația Seimasului Republicii Lituania, condusă de Žygimantas Pavilionis, președintele Comitetului afaceri externe. Șeful legislativului a mulțumit delegației pentru dialogul politic activ și vizitele recente în Republica Moldova ale oficialilor lituanieni, care reprezintă o susținere a țării noastre în aspirațiile de aderare la UE, relatează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

„În procesul de aderare la Uniunea Europeană sprijinul statelor partenere este crucial. Lituania este unul dintre cei mai activi susținători ai aderării Republicii Moldova la UE”, a spus Igor Grosu. În context, președintele Parlamentului a mulțumit Lituaniei pentru ajutorul semnificativ oferit Republicii Moldova în contextul războiului Rusiei în Ucraina, suport datorită căruia țara noastră a putut face față crizei refugiaților. De asemenea, Republica Moldova este pe lista prioritară a Lituaniei și în asistența pentru dezvoltare. Anul acesta, Lituania oferă țării noastre ajutor în domenii precum agricultura, dezvoltarea regională, serviciile de pompieri și salvare, combaterea propagandei.

Președintele Parlamentului a comunicat delegației lituaniene că autoritățile sunt ferm determinate să deschidă negocierile cu Uniunea Europeană până la sfârșitul anului și pentru aceasta merg punctual pe toate recomandările Comisiei Europene. „Suntem conștienți de șansa care ne-a fost oferită pentru a ne alătura țărilor cu adevărat democratice”, a afirmat Igor Grosu.

Din aceeaşi categorie

Peskov: „Panica în rândul ucrainenilor crește”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin,...

Purtarea panglicilor bicolore este interzisă de 9 mai: IGP recomandă evitarea mesajelor politice

Șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a...

Parlamentul simplifică viața antreprenorilor: formularele tipizate dispar

Veste bună pentru antreprenorii din Moldova: Parlamentul a adoptat...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.