1.1 C
Chișinău
AcasăActualRepublica Moldova și Ucraina, schimb de experiență privind integrarea europeană

Republica Moldova și Ucraina, schimb de experiență privind integrarea europeană

Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere la Kiev cu omologul său ucrainean Olga Stefanișina. Cei doi oficiali au analizat parcursul european și au discutat pașii următori pe care îi vor întreprinde pe cale aderării la UE.

Potrivit Cristinei Gherasimov, întrevederea de astăzi de la Kiev a fost convenită de ambele părți pe 25 iunie la Luxemburg, când Uniunea Europeană a lansat oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. „Am organizat această vizită, la invitația colegilor ucraineni, pentru a planifica pregătirea pentru negocieri. Este o bună oportunitate pentru ca echipele noastre să facă schimb de opinii si experiență cu privire la cele mai importante aspecte și provocări ce țin de integrarea în UE”, a menționat Gherasimov.

Vicepremierul moldovean a reiterat că Republica Moldova condamnă cu fermitate războiul brutal al Federației Ruse asupra Ucrainei și susține independența, suveranitatea și integritatea sa teritorială în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional.

Toto astăzi, Cristina Gherasimov a avut și o întrevedere cu Igor Zhovkva, șef adjunct al Cabinetului președintelui Volodymyr Zelenski. În cadrul discuției s-a pus accentul pe importanța unității europene pentru pacea și prosperitatea regiunii.

Astăzi în Ucraina este marcată Ziua Statalității. Vicepremierul Cristina Gherasimov a adus un omagiu eroilor ucraineni și a menționat că rezistența Ucrainei înseamnă securitate și pace pentru Republica Moldova.

Din aceeaşi categorie

59 de companii din Republica Moldova vor beneficia de granturi în valoare de 25 milioane de lei

Un număr de 59 de companii din Republica Moldova...

Circa 150 de mii de familii vor primi vouchere pentru procurarea electrocasnicelor eficiente energetic

Aproximativ 150 de mii de familii vulnerabile din întreaga...

Moldova și Spania simplifică recunoașterea permiselor de conducere

Începând de astăzi, cetățenii moldoveni cu reședința în Spania...

Partidele politice se pot înregistra din 21 august în calitate de participanți la referendumul privind aderarea la UE

Partidele politice și blocurile electorale se pot înregistra din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.