Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a început în limba română apelul său către cetățenii Republicii Moldova. Roberta Metsola a declarat de pe scena din Piața Marii Adunări Naționale că „Europa este Moldova” și că se află azi la Chișinău pentru a susține și confirma decizia moldovenilor de a deveni membri ai familiei europene.
„Trăim vremuri instabile. Cu toate acestea, puteți fi mândri de faptul că cei care au încercat să vă destabilizeze țara nu au avut succes. Întreaga lume a văzut curajul vostru în timp ce ați sfidat amenințările rusești. Vă asigur că mereu veți avea un prieten și un aliat adevărat în Parlamentul European. Unii dintre colegii mei sunt astăzi aici și suntem mândri să fim cel mai mare susținător al țării Dvs. pentru aderarea la Uniunea Europeană. Întrucât astăzi v-ați adunat aici în această zi importantă pentru a transmite un mesaj pro-european comunității internaționale, vă transmit răspunsul meu, al Parlamentului European: Continuați, Republica Moldova nu este singură!”, a declarat Roberta Metsola.